Concert

 
       În data de 3 mai, orele 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor, sala Gaudeamus va avea loc un concert caritabil, intitulat „Povestea unui cântec”. Evenimentul este organizat de echipa MCAmazing, în parteneriat cu Asociaţia nonguvernamentală „Familia Nostra”.
         În deschidere, Orchestra Finalis va interpreta, sub bagheta dirijorului Bogdan Chiroşcă, o serie de piese create de compozitori celebri: Mozart, Strauss, Bach, Pachelbel,Grieg.
         Un alt moment al concertului îl are în atenţie pe tenorul Costel Busuioc. Acesta ne va încânta cu o înlănţuire de canzonette, napoletane şi zarzuellas.
“Povestea unui cântec” este o un concert caritabil ce are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii defavorizaţi socio-economic, proveniţi din mediul rural, din cadrul asociaţiei menţionate mai sus.
Muzica aceasta este pătrunzătoare, compozitorii şi melodiile lor au în spate cele mai remarcante poveşti spuse vreodată de cineva. Vom încerca să legăm poveştile lor de povestea noastră şi poate astfel vom reuşi să facem o seară de neuitat.
Vă invităm la un spectacol deosebit, antrenant, emoţionant, plin de surprize plăcute.
             Biletele se găsesc la magazinul Guanto din Iulius Mall, etaj 2 şi la 26 Cafe, de pe b-dul Independenţei, nr. 26.
                Intrarea: 35 Ron- Balcon şi 25 Ron-Sală. 
            Veţi primi cadou, la intrarea în sală, albumul "Segundo", semnat Costel Busuioc.
                 Suma strânsă din vânzarea biletelor va fi donată copiilor cu risc crescut de abandon şcolar din cadrul Asociaţiei Familia Nostra.

INVITAŢI

 
   Dirijorul Operei Naţionale Române din Iaşi 
                          Bogdan Chiroşcă

            Este absolvent al Liceului de Arte "Ştefan Luchian" din Botoşani, în anul 1994, la Secţia de interpretare muzicală (pian), clasa profesorului Adrian Moroşanu.    Absolvent al Facultăţii de Interpretare Muzicală "George Enescu" Iaşi, Secţia Pian, la clasa profesorului Ioan Welt, în anul 1999.
            Absolvent al Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru Iaşi, specializările compoziţie şi dirijat orchestra, clasa profesorilor Vasile Spatarelu şi Corneliu Calistru, în anul 2004.
            A absolvit mastercursul de dirijat orchestra cu Enrique Garcia Asensio, în cadrul celui de-al treilea Festival "Sergiu Celibidache" de la Iaşi.
            Este doctorand în muzică (compoziţie muzicală), lector universitar la Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru (Catedra de armonie) din cadrul Universităţii "George Enescu" Iaşi şi dirijor la Opera Naţională Română Iaşi.
            Concomitent cu prezentarea propriei creaţii în diverse apariţii publice, festivaluri şi proiecte artistice desfăşurate în ţara şi străinătate, a susţinut concerte în calitate de solist sau dirijor cu orchestrele Filarmonicii Botoşani şi a Universităţii "George Enescu" Iaşi. 


  
Este formată din 20 de persoane, profesori de la Liceul de Artă „Octav Bancilă” şi studenţi de la Universitatea de Arte "George Enescu" Iaşi.




                     Tenorul Costel Busuioc

            Este câştigătorul trofeului Hijos de Babel din Spania.
            Primul album s-a intitulat “Costel”, pentru care SONY BMG şi Nova Music i-a acordat Discul de Aur, pentru cel mai bun album de debut.
            În anul 2009 a apărut cd-ul “Passione”, produs în ediţie de lux de Sony BMG Spania cu ocazia sărbătorii îndrăgostiţilor (Sf. Valentin); include, alături de peste 20 de nume uriaşe ale muzicii de operă (Montserrat Caballe, Luciano Pavarotti, Angela Gheorghiu, Placido Domingo, Joan Sutherland, Sarah Brightman etc), o singură noutate: Costel Busuioc, cu piesa „El Mundo”.
            Costel Busuioc a scos un al doilea album, “Segundo”, o înlănţuire de canzonette napoletane şi zarzuellas, printr-o serie de concerte împreună cu renumite filarmonici din ţară.
            Tenorul a lansat si un album de colinde “De-aş fi fost...”.
            A cântat în cadrul concertelor lui Julio Iglesias la Iasi şi Cluj.